Satul constituie cea mai veche forma de locuire si componenta a peisajului geografic romanesc. Din antichitate si pana in zilele noastre, satul reprezinta prin caracteristicile sale, asezarea umana dominanta.
Teritoriul tarii noastre conserva o gama destul de bogata de “localizari” umane. De la adapostul pesterilor si pana in prezent, casele taranesti au evoluat. Locuintele si asezarile in general, forme istorice ale vietii sociale s-au transformat concomitent cu dezvoltarea societatii.
Din perioada romana ne-au ramas multe vestigii ale constructiilor. Din piatra si caramida s-au construit cele mai multe dintre castrele in care locuia armata si asezarile intarite (“oppidum”). Pana si satul (“vicus”) avea o usoara intarire.
Parasirea Daciei de catre romani a dus la accentuarea ruralizarii oraselor, cu exceptia Dobrogei (stapanita inca multa vreme de romani) si a unei inguste portiuni de-a lungul Dunarii.
Aparitia formatiunilor politice – cnezate si voievodate – marcheaza inceputul dezvoltarii unei noi vieti economice si sociale. Satele incep a fi construite si sub forma de “intarituri”, caramida luand treptat locul lemnului.
Odata cu intemeierea tarilor romane, cu dezvoltarea targurilor si cetatilor si ulterior cu trecerea la capitalism, viata urbana a influentat viata social-edilitara de la sate.
Abordand frecventa si specificul asezarilor rurale din peisajul geografic romanesc, acordam o atentie sporita asa-numitelor locuinte cu folosire sezoniera. Acestea au aparut inca din perioada dacica, datorita specificului ocupatiilor care au persistat pana in zilele noastre, ca forme de sine statatoare (forme “dublete”).
Bordeiele s-au mentinut pana la inceputul secolului nostru in sudul Olteniei, in Campia Moldovei si Campia Munteniei s.a.
Casa, spre deosebire de bordeie si argele care sunt sapate in pamant este o locuinta la suprafata, construita din chirpici si apoi din lemn si piatra, iar mai tarziu din caramida.
O semnificatie deosebita au avut locuintele intarite. Dupa functii si infatisare locuintele intarite se pot imparti in doua categorii: cule si gospodarii cu ocol intarit. In limba turca, „culé” sau „calé” inseamna cetate, intaritura (Ada kale – insula cetate). Sunt raspandite in Oltenia (Cernet – Mehodin Glogova – Gorj, Maldarasti – Valcea) si au fost construite de catre boieri.