1. Există unele substanţe chimice care modifică pH-ul urinar. Acestea pot creşte sau scade pH-ul. De exemplu, clorura de amoniu scade pH-ul. Printre substanţele care cresc pH-ul se enumeră citratul de amoniu, citratul de sodiu si bicarbonatul de sodiu.
  2. Pentru majoritatea medicamentelor, absorbţia are loc la nivelul duodenului şi a jejunului (părţi ale intestinului subţire). Însă unele medicamente se pot absorbi şi la nivelul stomacului, pe lângă duoden şi jejun. În această categorie intră barbituricele. La fel se întâmplă si cu alcoolul etilic şi cu apa.
  3. Absorbţia medicamentelor poate fi influenţată de alimente. Chiar şi Coca Cola poate avea un cuvânt de spus asupra absorbţiei. Astfel, absorbţia ketoconazolului creşte în prezenţa acestei băuturi. Ketoconazolul este antifungic (este folosit pentru micoze şi candidoze, însă este contraindicat în sarcină şi insuficienţă hepatică).
  4. Există unele antibiotice a căror absorbţii nu pot fi influenţate de alimente: amoxacilina si doxiciclina.
  5. Medicamentele se pot elimina pe mai multe căi. Principala cale este cea renală. Prin alte cuvinte, prin urină se elimină medicamentele în exces. O altă cale prin care organismul poate scăpa de medicamente este cea intestinală: prin materiile fecale. Nu de puţine ori auzim faptul că anumite tratamente ne afectează ficatul, deci prezintă hepatotoxicitate. Acest lucru se datorează faptului că ficatul metabolizează unele medicamente, deci există şi o cale de eliminare hepatică. Mai puţin cunoscut este faptul că medicamentele se pot elimina şi prin respiraţie (anestezice generale lichide volatile şi gazoase, etanol), prin salivă (anticonvulsivante, morfină, cocaină, amfetamine) şi chiar prin lacrimi (de exemplu, anticonvulsivantele).
  6. O importanţă aparte pentru sugar o reprezintă faptul că medicamentele pot ajunge în laptele matern. Dintre acestea amintim chimioterapicele antibacteriene (penicilinele, tetraciclinele), sedativ-hipnoticele (barbituricele), metilxantinele (teofilina, cafeina), opiaceele, nicotina, etanolul.
  7. Medicamentele pot fi obtinute din surse vegetale si minerale sau pot fi de origine microbiana si animala.