Centrura de asteroizi este constituită dintr-o mare aglomerare de corpuri de mici dimensiuni localizate între Marte şi Jupiter.

Asupra originii lor sunt vehiculate mai frecvent două ipoteze:

  1. provenienţa dintr-o planetă – Phaeton, ce a fost distrusă de impactul cu un al corp cosmic sau printr-o explozie;
  2. reprezintă materie cosmică ce nu s-a mai concentrat datărită influenţelor gravitaţionale – ipoteza planetei ratate. Între Marte si Jupiter, procesul de concentrare a materiei din discul de acretie, a fost lent, şi nu a dus decât la apariţia unor forme simple de tipul planetoizilor.

Descoperirea asteroizilor a început cu identificarea celui mai mare dintre aceştia – Ceres (cca 950 km în diametru) anul 1801, de către astronomul italian Giuseppe Piazzi. Din 2006 este considerată planetă pitică.

Asteroizii orbitează în jurul Soarelui la fel ca şi planetele, de la vest la est. Au fost identificaţi până în prezent peste 400.000 de corpuri şi se apreciază că ar există în jur de 2 milioane ce au dimensiuni de minim 1 km. Majoritatea asteroizilor se găsesc într-o zonă situată între 320 şi 480 de milioane de km de Soare. Planurile orbitelor lor sunt asemănătoare cu planul orbitei Pământului. Timpul necesar asteroizilor pentru a efectua o rotaţie completă în jurul Soarelui variază între 3,5 şi 6 ani pământeşti. Excentricitatea medie a orbitelor este de 0,15, similară excentricităţii planetelor.

În familia asteroizilor există însă şi multe devieri de la valorile medii. Mulţi alţi asteroizi au o orbită foarte excentrică; un astfel de asteroid este Apollo, a cărui orbită se întinde din interiorul orbitei Pământului până dincolo de orbita lui Marte. Orbita lui Hidalgo se întinde până dincolo de Saturn. Unii asteroizi cum ar fi Apollo au orbite care se intersectează cu orbita Pământului.

Centura Kuiper şi Norul lui Oort

 Situată dincolo de orbita neptuniană, între 30 şi 50 u.a include în prezent şi orbita fostei planete Pluto. A  fost denumită astfel în cinstea lui Gerard Peter Kuiper (1905 – 1973), astronom olandez–american care a prezis şi demonstrat existenţa acestei centuri de materie a Sistemului Solar plecând de la observaţia duratei revoluţiei mai multor comete, ce ar veni cam din acelaşi loc, dincolo de planeta Neptun.

Centura Kuiper este o regiune în formă de disc, ce se întinde după orbita lui Neptun, care conţine multe obiecte mici, îngheţate. Prezenţa acesteia a fost confirmată în anii ’90 odată cu descoperirea unui prim corp de mari dimensiuni. Din Centura Kuiper fac parte toate planetele pitice cu excepţia lui Ceres. De asemenea au mai fost identificate şi alte corpuri ce au dimensiuni mari şi care pot fi considerate corpuri planetoide: Varuna (900 km), Quaoar (1250 km), Ixion (1065 km), Orcus etc.