Poate ca Pamantul nu este chiar atat de special. “Am fi putut sta, la fel de simplu, pe Venus, purtand aceasta conversatie”, spune Mark Jellinek, geolog care studiaza modul de formare al planetelor.

Sa ne imaginam ca stam pe Venus, sub atmosfera groasa de gaze cu efect de sera. Acolo, temperaturile sunt atat de mari incat pot sa topeasca foarte usor fierul. Bineinteles, deseori se face o comparatie intre Pamant si Venus- asemanatoare ca dimensiuni, compozitie si cam aceeasi distanta fata de Soare, dar cu toate acestea “asemanarea” pare sa fie prea mult.

Sau poate ca nu. Potrivit unui studiu recent, daca am reincepe “experimentul” de creare a sistemului nostru solar, modificarile de la inceput- cum ar fi caldura interna, climatul sau continutul din apa- ar fi o serie de factori care ar putea revolutiona complet istoria planetelor, sustine Adrian Lenardic, un cercetator in stiinta planetelor de la Universitatea Rice.

Poate ca o derulare inapoi ar putea conduce la dezvoltarea vietii pe Venus in loc de Terra, sau poate ca pe niciuna din aceste planete. La urma urmei, oamenii de stiinta inca invata in prezent, astfel ca ar putea exista conditii climatice mai agreabile decat cele de pe Pamant. Cu toate acestea, nu putem ignora istoria unei planete: “Nu putem ignora cum a ajuns acolo in primul rand, cum s-a format si cum a evoluat in timp”- explica Lenardic.

Pamantul nu este locuibil permanent

Pe Marte, de exemplu, canalele de rau si lacurile secate descoperite sugereaza ca, planeta de praf din prezent a avut un trecut apos. Poate ca viata a reusit sa existe in acele ape, si cine stie…? “Venus ar fi putut fi o planeta locuibila de acum cateva miliarde de ani in urma”- mai spune omul de stiinta Lenardic.

Pe Pamant insa, exista anumite puncte critice- cum ar fi impactul unui meteorit, care ar putea conduce la efecte nedorite. Insa, in acest caz, un asemenea impact a ajutat Pamantul prin cresterea temperaturilor datorita elementelor radioactive care exfoliau suprafata Terrei, permitand astfel ca planeta sa se raceasca.