Luna aprilie ne-a debusolat complet. Când am zis și noi că scăpăm de depresia sezonieră, ca să o avem doar pe cea normală, iată că vremea ne dă de furcă. Dimineața zgribulești din rărunchi, la amiază te apucă toate transpirațiile și simți că te sufoci, seara dai drumul la centrală. E acea perioadă a anului când ne întrebăm cui îi lipsește o doagă, celui care e îmbrăcat cu geaca de iarnă sau celui care e îmbrăcat în tricou?
Până se hotărăște mama natură ce anotimp să fie afară, tu oricum trebuie să arăți bine, fie că mergi la birou, într-o vacanță sau poate ești invitat/ă la un eveniment. Brusc parcă regreți că ai învățat să citești la câte invitații de nuntă ai primit. Așadar, necesitatea de a avea un aspect fizic aranjat este constantă, nu ține cont de temperaturile de afară. Iar schimbările cu adevărat remarcabile, le pot face doar hairstyliștii și tehnicienii din cadrul saloanelor de înfrumusețare. Pentru serviciul de aranjare barba barbati, stilizare a sprâncenelor, coafuri ca din reviste, mani/pedi la rang de artă, epilare, tunsori și nu numai, Stailer este aliatul tău în obținerea programărilor.
Încearcă aplicația Stailer
Utilizăm deseori diverse aplicații pentru a ne ajuta să economisim timp și să ne gestionăm mai bine programul zilnic. Cumpăram online, plătim facturi, găsim rapid tot ce ne interesează. Telefonul este fără dar și poate o necesitate în prezent. Din acesta nu ar trebui să lipsească și aplicația Stailer. O descarci gratuit de pe Magazin Play, App Store sau App Gallery și îți faci programări nelimitate la saloanele din oraș. Citeste si aici mai multe despre Stailer. Iată avantajele utilizării aplicației:
- ai propria ta agendă de programări la saloane. În ea poți seta remindere ce te atenționează prin sms când trebuie să ajungi la un salon. Gestionezi mai ușor programările efectuate, la orice oră din zi și din noapte. Programările și anulările sunt gratuite!
- este o cale mai accesibilă, mai rapidă, de a găsi saloanele ce se pliază pe programul tău și nu invers. Astfel, cu Stailer ai mai multe șanse să găsești un loc disponibil exact când ai nevoie.
- nu mai trebuie să suni, tu deții controlul. Nu depinzi nici de programul de deschidere al saloanelor pentru a-ți face o programare, o poți face seara din confortul patului. Nu te mai complaci și alegi un salon nepotrivit, ci faci alegerea corectă bazată pe informațiile afișate când cauți saloane.
- după ce aplici filtrele de căutare – orașul, genul, serviciul dorit, data și ora – Stailer îți afișează locurile disponibile. Alegerea îți aparține, fiindcă fiecare salon dispune de poze din locație, poze cu alte transformări ale lookului, lista de prețuri, durata serviciilor, recenzii ale clienților și locația prin Google Maps.
Pentru orice urgență, Stailer îți este ajutor
Dacă ești spre exemplu invitat/ă pe neașteptate de vechi colegi de liceu la nunțile lor, la botezuri sau alte evenimente de la care nu vrei să lipsești, însă nu ai nici o programare făcută la salon, Stailer este salvarea ta. Știi și tu cât de greu găsești locuri sunând în stânga și în dreapta, în special în acest sezon.
Alătură-te celor ce utilizează Stailer pentru a se programa la salon și simplifică-ți viața!
Contact:
support@stailer.ro