Majoritatea dintre noi avem aceeasi rutina zilnica. Ne trezim dimineata devreme, petrecem orele la serviciu, ne intoarcem acasa stresati. Aceasta rutina urmata in fiecare zi ne face sa ajungem la un punct in care stresul acumulat este peste puterile noastre si ne e foarte greu sa trecem peste acest moment dificil. In consecinta, suntem nefericiti. Cu atat de multa tensiune si presiune in jur, trebuie sa gasim o modalitate de odihna pentru a ne improspata fortele si reincarca bateriile. Surprinzator sau nu, o foarte buna modalitate este miscarea.

Endorfinele sunt cele ce ne ajuta sa ramanem fericiti. Principiul este urmatorul: cand suntem foarte obositi datorita oricarui efort fizic, sunt eliberate endorfine in organism. Sunt acele substante ce induc un sentiment de bucurie si o stare de bine. Creierul simte ca se face efort si trateaza acest lucru ca un moment de stres. Imediat se declanseaza mecanismul de aparare si se elibereaza de catre creier endorfinele, care minimizeaza efectele stresului.

Urmarea unui program zilnic de exercitii fizice este un lucru mai usor de spus decat de facut. Cu toate acestea, trebuie sa facem acest efort pentru a ramane mai fericiti. Facand exercitii fizice si miscare zilnic, efectele asupra corpului sunt de durata, iar beneficiile se fac simtite prin reducerea nivelului de stres, eliminarea starii de depresie si imbunatatirea stimei de sine.

Desi a fost dovedit faptul ca miscarea duce la o stare de bine, asta nu inseamna ca facand mai mult efort fizic vom fi mai fericiti. Desi exercitiile fizice sunt element esential in mentinerea sanatatii atat fizice cat si mentale, nu este singurul factor ce concura la obtinerea fericirii. Siguranta, socializarea, petrecerea timpului cu prietenii si familia se numara printre factorii ce duc la starea de bine. Cand esti fericit, te simti mai energic si prin urmare vei tinde sa te antrenezi mai mult. Prin urmare exista o legatura directa intre miscare si starea de bine nu numai din punct de vedere fizic al organismului, dar si mental. Dupa cum se spune, minte sanatoasa in corp sanatos… si fericit am putea adauga!